Acest iPhone 7 a luat foc în cutie în timpul unei livrări
Se pare că și iPhone 7 ar putea avea aceleași probleme de care a avut parte Samsung Galaxy Note 7.
Imaginați-vă că ați comandat un iPhone 7 în urmă cu ceva vreme, iar astăzi este ziua cea mare, în care îl veți primi. Pachetul ajunge, într-un final, deschideți cutia, iar în interior găsiți un telefon carbonizat. Ar părea greu de crezut, dar exact asta a pățit un utilizator de Reddit, care a publicat și o imagine pe platforma respectivă, pentru a confirma cele întâmplate.
În imaginea pe care o puteți vedea mai sus, după cum scriu și cei de la TechnoBuffalo, puteți observa că acea cutie în care a ajuns telefonul nu a fost la fel de afectată precum telefonul. ”Ceva s-a întâmplat între ieșirea din fabrică și livrare”, a menționat utilizatorul. Desigur, fotografia nu i-a convins pe toți cei de pe Reddit. În primul rând, având în vedere pagubele produse de exploziile modelelor Samsung Galaxy Note 7, faptul că această cutie nu a fost arsă este cel puțin ciudat.
În al doilea rând, un alt utilizator menționează că telefonul seamănă, la prima vedere, cu o versiune rose-gold. Partea frontală, însă, este neagră, în condițiile în care iPhone 7 rose-gold este alb. Este, totuși, posibil ca totul să fi fost cauzat de temperaturile extrem de mari.
Desigur, nu au întârziat să apară și glumele. Un utilizator menționează, ironic, că Apple ”fură” feature-urile celor de la Samsung. El face referire la numeroasele cazuri recente în care dispozitivele Samsung Galaxy Note 7 au explodat, producând pagube de mii de dolari și rănind persoane. După cum știți, Samsung a fost nevoită să inițieze un program de rechemare în fabrică a telefoanelor, pentru a remedia situația.
De asemenea, o altă persoană afirmă că adăugarea cifrei șapte în nume transformă în mod automat un dispozitiv într-o bombă. Mai întâi a fost Galaxy Note 7, acum este vorba despre iPhone 7. Trecând peste aceste mici ironii, rămâne de văzut dacă imaginea de mai sus este autentică.